Logo Dedesign
25.04.2025

Cum îți pregătești terasa pentru toamnă

Cum îți pregătești terasa pentru toamnă

Vince

Stil Clasic / Încăperi și Grădini
Soarele își pierde încetul cu încetul din strălucire și putere și îmbracă diminețile și serile într-o lumină blândă și un aer revigorant. O invitație discretă de a petrece cât mai mult timp afară și de a admira spectacolul culorilor de toamnă.
În aceste zile încă prietenoase de toamnă, o grădină sau o terasă devine locul perfect pentru a-ți începe ziua sau a-ți petrece serile. Fie în compania familiei și a prietenilor, fie pentru a-ți regăsi liniștea.
Chiar dacă nu te gândești la o amenajare completă, sunt câteva elemente pe care le poți integra și câteva mici ajustări pe care le poți face astfel încât grădina sau terasa ta să te îmbie să profiți din plin de zilele de toamnă. DedeSign vine cu câteva sfaturi practice, dar și cu un concept de amenajare: terasa Vince.

Un plus de confort

Pentru a te bucura pe deplin de grădina ta pe timpul anotimpului mai răcoros, este esențial să creezi zone confortabile. Poți lua în considerare achiziționarea unor piese de mobilier de exterior cu perne și pături, care te invită să te relaxezi, sau cel puțin a unor accesorii.
Poți, de exemplu, înlocui pernele și păturile ușoare de vară cu unele mai groase, din lână sau blană sintetică, în culori calde, precum maroul, portocaliul sau vișiniul. Fie că îți începi ziua cu o cafea fierbinte sau o termini la un pahar de vin, aceste mici schimbări vor adăuga un plus de confort.
Pregătirea terasei pentru toamnă
Logo Dedesign
Grădină Vince
Vrei să vezi cum prinde viață ideea din acest articol? Explorează decorul complet din Dedesign și inspiră-te din soluțiile de amenajare alese de echipa noastră.
Și mai multă căldură

Dacă spațiul îți permite, un jacuzzi încălzit poate deveni principalul punct de atracție al terasei tale. Gândește-te la senzația unică pe care ți-o dau apa caldă și aerul răcoros. Dacă completezi cadrul și cu câteva lumini ambientale, ideea de relaxare trece la un nivel superior.
Un loc excelent pentru a admira spectacolul culorilor de toamnă, un cer înstelat sau pentru a te relaxa alături de familie ori prieteni în serile răcoroase.
Alternativ, poți instala o vatră de foc.

Decor inspirat de natură

Pe lângă plantele deja existente pe terasă, poți adăuga câteva aranjamente de toamnă: ghivece cu crizanteme, margarete, salvie sau crăițe. Culorile vibrante ale acestor plante vor aduce un plus de vitalitate spațiului.
De asemenea, este esențial să îți pregătești gazonul pentru lunile reci ce urmează. Greblează frunzele în mod regulat pentru a menține un aspect ordonat și pentru a le împiedica să sufoce iarba. Scarificarea gazonului poate ajuta nutrienții și apa să pătrundă mai eficient în sol și să crească sănătos. Aplicarea unui îngrășământ de iarnă va oferi gazonului substanțele nutritive de care are nevoie pentru a trece peste iarnă și a se trezi la o nouă viață în primăvară.
Jacuzzi și șezlonguri
Grătarul și bucătăria de afară

Chiar dacă vara s-a terminat, grătarul poate rămâne în centrul atenției pe terasă. Toamna este ideală pentru mese în aer liber, iar o bucătărie exterioară bine amenajată, cu un grătar funcțional și un blat de lucru generos, poate face din serile de toamnă momente memorabile.
Configurează un spațiu special pentru grătarul tău și locuri confortabile de luat masa în apropiere. Un astfel de spațiu permite pregătirea mesei fără efort și încurajează mesele în aer liber. Imaginează-ți că gătești legume, burgeri sau frigărui la grătar, în timp ce te bucuri de aerul proaspăt și răcoros. O zonă de grătar nu numai că adaugă funcționalitate grădinii tale, dar devine și un punct de socializare pentru adunări și cine de familie.
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_1
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_2
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_3
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_4
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_5
Grătar și zone de luat masa și socializare în aer liber_6
Lumină și culoare

Pe măsură ce zilele se scurtează, iluminatul joacă un rol important care contribuie semnificativ la crearea unei atmosfere calde. Instalațiile, lămpile solare, stâlpii ornamentali, proiectoarele și aplicele de exterior pot lumina cărările și zonele specifice din grădina ta, transformând spațiul exterior într-un refugiu care te invită să petreci cât mai mult timp afară.
În combinație cu plantele și mobilierul din imagini, terasa va căpăta un aer intim și primitor.

Iarna este încă departe, iar toamnele din ultimii ani au fost suficient de lungi și calde încât să merite să depui puțin efort pentru a-ți reamenaja sau redecora terasa, ca să te bucuri de cât mai multe momente în aer liber.
Prin intermediul câtorva schimbări atente, inclusiv montarea unui jacuzzi și a unui grătar, poți crea un spațiu primitor, confortabil și plin de farmec.
Iluminat solar pentru grădină

25.04.2025
culori neutre
decor clasic
funcționalitate
mobilier confortabil
non-culori
oază de liniște
plante agățătoare
plante naturale
texturi naturale
toamnă
zonă de relaxare